Aplică la jobul mult dorit cu un CV bine scris

Atunci când ne propunem să intrăm în câmpul muncii sau să facem o schimbare profesională, primul lucru este să creăm un CV sau să îl actualizăm pe cel anterior folosit.

Având în vedere că un CV transmis către potențiali angajatori, reprezintă cartea noastră de vizită și un prim contact cu aceștia, este important să îi acordăm atenția necesară atunci când îl conturăm, evitând greșelile de ortografie sau redactare.

CV-ul (Curriculum Vitae sau tradus din Limba Latină “Cursul Vieții”) reprezintă o scurtă biografie, cuprinzând informații despre istoricul profesional, studii și formare, dar și despre abilitățile noastre.

Informațiile care se regăsesc în CV-ul nostru sunt:
1. Datele de contact:
*Prenume, Nume, număr de telefon, adresa de e-mail (se recomandă o adresă de e-mail formată din prenume și nume, cât mai oficială și profi, la care să am acces mereu), orașul în care locuim sau dacă este cazul, orașul în care ne căutăm job. Tot la secțiunea de contact, putem adăuga și link-ul către contul nostru de Linkedin.
* Dacă alegem să punem și o fotografie în CV, aceasta ar trebui să respecte o ținută smart-casual (exemplu: cămașă și blugi). Evităm pozele de la nunți, petreceri sau din parc/drumeții.

2. Descriere, Obiectiv profesional:
* În cadrul acestei secțiuni, putem scrie câteva cuvinte despre noi, aspecte care ne caracterizează și ce obiectiv urmărim din punct de vedere profesional.

3. Experiența profesională:
 * Dacă am lucrat anterior, este recomandat să trecem locurile de muncă în ordine cronologică, începând cu job-ul actual/ultimul job avut. Menționam, pentru fiecare job, durata colaborării (luna, an), numele angajatorului, domeniul de activitate al angajatorului, poziția ocupată și 4-6 responsabilități principale. Dacă am avut rezultate foarte bune la job, este important să trecem, înainte de responsabilități, realizările avute.
  * În această secțiune, putem menționa și Internship-urile, adică practica de specialitate.
 * Pentru persoanele aflate în căutarea primului job, sunt importante de menționat aici activitățile de voluntariat, desfășurate în ultimii ani, specificând informațiile ca în cadrul job-urilor.

4. Educație & formare
  *Informațiile le adăugăm în ordine cronologică (studii de masterat, facultate, liceu), menționând numele instituției, numele facultății, specializarea și perioada de timp. 

5. Limbi Străine:
  *Menționăm limbile străine cunoscute, specificând nivelul nostru (vorbit, scris, citit). Este important să fim cât mai obiectivi, astfel încât să nu ne sub-evaluam, dar nici să supra-estimăm nivelul nostru.

6. Competențe și abilități profesionale și personale:
  *Competențe profesionale (hard skills) sunt competențele tehnice, precum: cunoașterea pachetului Office, competențe digitale, etc;
 *Competențe personale (soft skills): de exemplu: competențele de comunicare, de negociere, de orientare către soluții, etc.
Este important să punctăm acele competențe care ne definesc, care ne-ar ajuta pentru a desfășura activitățile job-ului vizat și pentru a ne integra în noua echipă.

7. Alte informații relevante:
 *Permis auto;
  *Disponibilitate relocare într-un alt oraș/țară;
  *Referințe (putem menționa persoane care pot oferi recomandări în ceea ce ne privește);
  *Alte informații care aduc un plus valoare experienței profesionale.

Tips & Tricks
 *Pentru Font, nu există o recomandare generală, important este ca textul să fie ușor de parcurs și să fie evidențiate informațiile cele mai importante, să fie plăcut din punct de vedere vizual. De regulă, am observat că, cel mai des, sunt folosite: Arial 11 sau Times New Roman 12.
* În Online, se găsesc foarte multe template-uri CV pe care le putem folosi. Exemple de 2 site-uri punctăm și noi aici: Resume sau Canva sectiunea ”Resumes”.
*De preferat, este să avem o variantă a CV-ului în Limba Română și una în Limba Engleză. Dacă anunțul de angajare este în engleză sau solicită la cerințe cunoașterea limbii engleze la nivel avansat, recomandăm să se aplice cu varianta în limba engleză.

După ce CV-ul nostru este gata, îl așezăm corespunzător în pagină, îl mai citim o dată sau chiar de două ori, iar apoi îl trimitem către un coleg, profesor, terță persoană ca să putem primi un feedback obiectiv și să ne asigurăm că îl putem direcționa mai departe, pentru angajare.

Succes!

GABTEO HR – Cristina Olteanu – HR Managing Partner | Recruitment & Executive Search | GCDF Career Consultant 

Comments
  • Eu et tellus vestibulum taciti et sit, nunc enim ipsum donec aliquam vitae, per mauris, amet ultrices. Pellentesque amet proin ut vestibulum eleifend nam, wisi vel tellus pulvinar mi risus consectetuer, sed faucibus facilisi, accumsan nam.

    • Aute mi ut suspendisse velit leo, vel risus ac. Amet dui dignissim fermentum malesuada auctor volutpat, vestibulum ipsum nulla.

  • Sed reprehenderit quam, non felis, erat cum a, gravida lorem a. Ultricies in pellentesque ipsum arcu ipsum ridiculus velit magna, ut a elit est. Ultricies metus arcu sed massa. Massa suspendisse lorem turpis ac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sign Up

Give us a call or fill in the form below and we will contact you. We endeavor to answer all inquiries within 24 hours on business days.